Super greul Valentin Bordianu revine pe 15 decembrie în ring cu un super fight împotriva campionului mondial WAKO, Michal Turynski, în gala Tatneft din Kazan, Rusia. Românul va lupa într-o gală unde main event va fi legendarul Jerome Le Banner, care îl va avea drept adversar pe rusul Vyacheslav Datsik.
Bordianu (32 de ani) revine în Rusia după ce anul trecut a reușit să obțină o surpriză de proporții la Moscova, învingându-l pe legendarul Alexey Ignashov. Poreclit „Pistolarul”, românul are 14 victorii și 5 înfrângeri de-a lungul carierei.
De data aceasta, sportivul de la Superkombat Academy va avea un meci pe reguli speciale, unde knockdownul primează. Astfel, tot meciul se poate decide după o singură numărătoare, indiferent cât de dominat a fost sportivul respectiv în cele trei reprize.
Tatneft își va desemna și campionii la cele trei categorii de greutate pe 15 decembrie. În trecut, printre sportivii care au reprezentat România în puternica promoție, a cărei bază este în orașul Kazan, s-au numărat Cristian Ristea, Claudiu Bădoi, Benny Adegbuyi, Claudiu Istrate și Robert Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER